În august, românii n-au pus nici un leu în depozite
Publicat la 24.09.2008, 11:40:28
Economisirea în lei a populaţiei a stagnat practic în august, potrivit datelor comunicate de Banca Naţională a României. La rata de creştere a depozitelor în lei ale gospodăriilor populaţiei faţă de luna iulie figurează în tabelul cu indicatorii monetari de la BNR indicele de 0,0%. Se menţionează totuşi că depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 1,0 milioane de lei, până la 49895,1 milioane de lei, la sfârşitul lunii trecute faţă de iulie.
Fenomenul are loc în pofida majorărilor destul de semnificative ale dobânzilor practicate de bănci pentru a atrage banii clienţilor, dar şi a politicii Băncii Naţionale, care a majorat repetat dobânda-cheie pentru a încuraja economisirea în monedă naţională.
Evoluţia extrem de palidă a economisirii în lei poate fi explicată, pe de-o parte, de sezonul vacanţei, iar pe de alta, se poate constata o creştere a depunerilor populaţiei în valută. Astfel, acestea au crescut faţă de iulie cu 3,1%. Şi pe baze anuale, adică faţă de august 2007, economiile în valută au crescut mai rapid decât cele în lei, respectiv cu 50%, faţă de 33%.
Citeşte articolul integral în Cotidianul
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
