Plasamentele in titluri de stat au insumat 35,3 mil. lei (9,6 mil. €) in octombrie, adica 38% din totalul disponibilitatilor si a sumelor retrase de SIF-uri din propriile depozite bancare. SIF Muntenia, SIF Transilvania si SIF Oltenia au contribuit cel mai mult la totalul resurselor, cu retrageri de 69,8 mil. lei (19 mil. €) din propriile depozite bancare. SIF Muntenia a scos 52 mil. lei (14,2 mil. €) din depozite, adica mai mult de jumatate din cat avea la sfarsitul lunii septembrie, si a fost cea mai mare cumparatoare de titluri de stat, cu 29,5 mil. lei (8,05 mil. €). “Sunt plasamente mai sigure. In aceasta perioada, surprizele pot aparea de unde nu te astepti”, explica Peter Szel, presedintele SAI Muntenia Invest, care administreaza SIF Muntenia. SIF Muntenia a mai cumparat si actiuni ale Unirea Shopping Center si a investit in proiecte private inca neprecizate. La randul sau, SIF Moldova a cumparat titluri de stat de 5,9 mil. lei (1,6 mil. €), aproape aceeasi suma fiind incasata de SIF Banat Crisana din vanzarea acestor instrumente. In schimb, SIF Transilvania a preferat sa continue “politica de capitalizare a companiilor de turism din portofoliu, conform strategiei noastre”, potrivit lui Floriean Firu, directorul general adjunct al SIF Transilvania (SIF3). (A.N.I.)



