Cazul Poloniei nu este insa singular in randul noilor state membre ale Uniunii Europene. Poate doar cel mai vocal! Si, uneori, pe buna dreptate, atunci cand tine la dreptul sau din fondurile europene pentru fermierii polonezi sau la blocarea proiectului de conducta care leaga Rusia de Germania, ocolind rutele traditionale de tranzit, respectiv Polonia si tarile baltice. Slovacia sau Cehia sunt alte tari din Noua Europa care au avut propriile rabufniri de orgoliu in relatia cu Bruxelles-ul. Chiar si Romania incearca sa-si impuna, fara a face risipa de nuante diplomatice, propriul punct de vedere privind taxa auto. E adevarat, in timp ce in alte chestiuni, stilul exagerat de diplomatic al Romaniei ascunde mai degraba o lipsa de atitudine decat o pozitie menita sa favorizeze consensul.
Este evidenta, intre statele membre ale Uniunii Europene, o diferenta notabila de stil in diplomatie. Nou-venitele in clubul european par sa se acomodeze mai greu cu nuantele si cutumele diplomatiei europene. Pe de o parte, avem statele fondatoare ale Uniunii Europene, care, timp de 50 ani, de la inceputurile primei Comunitati a Carbunelui si Otelului pana la ultima varianta de reforma a tratatului constitutional european de la Lisabona, din acest an, au dezvoltat, pana in cele mai nesemnificative detalii, arta compromisului si a negocierii pozitiilor politice.
Pe de alta parte, noile state membre vin dupa 50 de ani de cultura a diversiunilor politice, care ascundeau adevaratele decizii strategice ale unor terti si pentru care, acum, orice compromis inseamna, in primul rand, o renuntare la propriile pozitii. Devine tot mai evident ca intre Vechea si Noua Europa mocneste latent un conflict de stil diplomatic, care poate dauna grav intereselor tuturor. Blocate in retorica rabufnirilor orgolioase, noile membre pot pierde din vedere esentialul, acela ca UE este un mare grup de interese.
