Florea Diaconu se mândreşte că a rămas unul dintre puţinii oameni de afaceri români cu care nu există încă fotografii publice, scrie România liberă.
După ce a câştigat mai multe contracte municipale, firma lui, Delta ACM, a intrat în urmă cu doi ani în „liga mare": contractele pentru drumuri naţionale. Luna trecută a fost câştigătorul-surpriză al unei licitaţii pentru 20 Km de autostradă în Irak, iar luna aceasta a câştigat împreună cu un consorţiu lucrările la magistrala de metrou Drumul Taberei.
De ce e de două ori mai ieftin kilometru de autostradă în Irak
"Preţul cerut - 3,5 milioane dolari pe km - e echivalent cu cel de 3,5 milioane de euro în România căci dolarii de la ei sunt euro de la noi. Preţurile la utilaje sunt cele de la noi, la fel materialele de import de acolo însă motorinacostă doar jumătate de dolar. Acolo pământul necesar îl iei de lângă autostradă în România acesta este adus, în medie de la 20 de km. Nu există taxe, autorizaţii sau alte cheltuieli ca în România", a declarat Florea Diaconu. Citeşte mai mult pe România liberă
În Irak se câştigă mai uşor licitaţiile pentru autostrăzi
Publicat la 31.03.2011, 06:20:22
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3470 lei, franc la 5.7304 lei

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
