În localitatea arădeană Şiria se va construi un aerodrom pentru aparatele de zbor ultrauşoare, în urma unui parteneriat public-privat, între primărie şi un aeroclub, transmite corespondentul NewsIn.
Aerodromul va dispune de o pistă cu iarbă, lungă de 1.400 metri şi lată de 100 metri. „Primăria Şiria pune la dispoziţie o suprafaţă de teren de 14 hectare, pe care cei de aeroclubul «Charlie Bravo» o vor amenaja ca pistă naturală pentru aterizarea şi decolarea avioanelor ultrauşoare. Consiliul Local Şiria va investi în acest aerodrom, deoarece este o realizare deosebită pentru localitatea noastră, pentru dezvoltarea economică, atragerea turiştilor, dar şi pentru o promovare atât naţională, cât şi internaţională“, a declarat Valentin Bot.
Comandantul Aeroclubului „Charlie Bravo“ din Şiria, Daniel Cojocaru, a susţinut că zona este una dintre cele mai bune, spaţiul aerian fiind liber de traficul dirijat, iar condiţiile meteo sunt favorabile zborurilor cu avioane mici. „Noi ne ocupăm de amenjarea efectivă a pistei, de canalele de drenare şi certificarea aeronautică a pistei. Toate fondurile provin de la clubul Charlie Bravo, care este un club non-profit, prin atragerea de fonduri de la investitori locali. Sunt 27 de parcele puse la dispoziţie de Primăria Şiria, pe care investitorii îşi vor putea construi hangare, case de vacanţă“, a declarat Daniel Cojocaru. Suprafaţa de teren pusă la dispoziţie pentru construcţia aerodromului este înregistrată ca păşune.
Sursa: NewsIn



