Posesor al unei prodigioase și prestigioase experiențe ca avocat, Arin Stănescu a fost promotorul și apărătorul profesiunii de practician în insolvență din România. A fost autor și coautor al legislației din domeniul, a condus multă vreme asociația profesională de breaslă, Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență, și a vegheat la ridicarea statutului profesional al acesteia. Ca o recunoaștere a profesionalismului său, ridicat la rang de asumare morală, Arin Stănescu a fost preşedinte de onoare al Uniunii Profesiilor Liberale din România și vicepreşedinte al Uniunii Mondiale a Profesiilor Liberale.
Arin Stănescu a fost, în același timp, un apărător, fără compromisuri, a spiritului întreprinzător, a economiei de piață, eliberate de distorsiuni și ingerințe politice. A fost un spirit liber, lipsit de constrângeri și prejudecăți, afirmându-și deschis opțiunile privind apărarea statului de drept și condamnând orice excese făcute de unii așa-ziși apărători ai acestuia.



