În primele 6 luni din 2008 retailerii au deschis 25 de unităţi la nivel naţional
Publicat la 30.07.2008, 14:38:44
Retailerii estimează că în România în următorii 5 ani se vor deschide peste 100 de magazine noi.
"Retailerii care au deschis la începutul acestui an au facut-o ţinând cont de această evoluţie a mediului extern, previzionînd eventuale scăderi ale consumului şi ale venitului, dar au mers mai departe cu dezvoltarea lor pentru că principalul lor obiectiv este dezvoltarea reţelei proprii", a declarat Ciprian Moga, secretar general AMRC.
Piaţa de retail din România a înregistrat în acest an cea mai mare creştere din Uniunea Europeană. Specialiştii spun că performanţa are la baza creşterea veniturilor populaţiei.
"Pentru martie 2008 creşterea salariului net al românilor comparativ cu martie 2007, a fost de 17,7%, iar după barometrii Eurostat, creşterea comerţului cu amănuntul a fost de 16%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Deci într-un an, românii au primit salarii cu 16% mai mari şi comerţul a crescut cu 17%. Coincidenţa este foarte interesantă şi cred că este o motivaţie în plus pentru faptul că românii încă sunt doritori de consum", a încheiat Ciprian Moga.
Piaţa de retail din România este în prezent a doua ca mărime din Europa Centrala şi de Est şi a ajuns la circa 40 miliarde euro anul trecut. Dacă se va păstra creşterea medie de 50% din ultimii ani, valoarea pieţei va depăşi 100 miliarde euro până în 2010.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
