În România s-au dezvoltat reţele care atacă băncile sub diferite forme
Publicat la 13.08.2008, 15:17:18
În ultimii ani, în România s-au dezvoltat adevarate reţele care atacă băncile sub diferite forme, prin internet sau prin folosirea de documente false.
"Cea mai importantă problemă cu care s-a confruntat sistemul bancar, mai ales cel din Bucureşti a fost acordarea de credite pe bază de documente false. Sunt circa 700 de astfel de sesizări la nivelul Poliţiei Capitalei. Au mai fost întâlnite infracţiuni de înşelăciune, de tentative de înşelăciune, de fals în scrisuri sub semnătură privată şi infracţiunea de uz de fals. Aceste infracţiuni sunt în creştere, dar ca infracţiuni semnalate, sesizate şi constatate, atât prin ce ne comunică angajaţii din sistemul bancar, dar şi prin acţiunile proprii ale lucrătorilor de investigare a fraudelor au fost constatate mai multe astfel de fapte", a declarat Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei.
Pe de altă parte abuzurile angajaţilor din bănci asupra clienţilor au adus de la începutul anului peste 1000 de plângeri la oficiile de protecţie a consumatorilor.
"În ultima perioadă s-au înmulţit reclamaţiile privitoare la tranzacţiile prin carduri. În plus, consumatorii mai reclamă majorarea dobânzilor şi comisioanelor la credite fără notificarea consumatorilor, apariţia de noi comisioane, altele decât cele iniţiale, solicitarea de închideri de cont de către clienţi, ce nu au fost operate de bănci şi apariţia unor promoţii înşelătoare care au indus în eroare clienţii şi i-au determinat să depună anumite sume de bani, aflând ulterior că premiul promis era mult mai mic decât cel menţionat în promoţie", a precizat Irina Vasile, şef birou ANPC.
Autoritatea pentru Protecţia Consumatorilor a realizat în ultimele luni un amplu control la instituţiile bancare şi foarte multe dintre acestea au fost sancţionate. Valoarea totală a amenzilor depăşeşte 180.000 lei.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
