La activitățile de control au participat 42 inspectori antifraudă și 13 polițiști rutieri ocazie cu care au fost controlate 66 autovehicule destinate transportului de persoane cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri, fiind aplicate 32 sancțiuni contravenționale.
În 35 de cazuri au fost constatate aspecte care relevă neconformităţi în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor fiscale care decurg din prestarea activității de transport rutier de persoane, contra cost, efectuată prin servicii regulate. În aceste cazuri, inspectorii antifraudă au întocmit procese-verbale și au solicitat explicaţii scrise conducătorilor autovehiculelor controlate, urmând ca în perioada următoare să se efectueze controale la sediile operatorilor de transport pentru clarificarea aspectelor constatate.





