money.ro
Actualitatemoney.ro

In sfarsit, o veste buna

Publicat la 04.05.2008, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
In sfarsit, o veste buna

Poate e un prim semn care ar putea sa duca, peste niste ani, la eradicarea unui paradox - intr-o tara daruita de la natura cu tot ce are nevoie, rafturile magazinelor si tarabele pietelor sunt umplute intr-o proportie covarsitoare de importuri de produse agricole, in special la capitolul legume si fructe. Cu ajutorul fondurilor europene si cu multa munca autohtona, fermele romanesti ar avea sanse sa inceapa sa-si creeze propriile structuri de productie si desfacere care sa asigure produselor lor o prezenta constanta pe piata interna sau pe cele de export. De mare ajutor le-ar fi si crearea, si promovarea unor branduri proprii, sub brandul-umbrela “produse romanesti”, atat de cautat in pietele agro-alimentare urbane.

Exista un segment de piata inca neexploatat suficient. Multi consumatori sunt dispusi sa plateasca un pret mai mare pentru produse romanesti, considerate naturale, in dauna celor din import care, desi arata impecabil, ar trebui sa aiba acelasi regim de etichetare precum unele produse din ciocolata ale marilor producatori. Daca acolo scrie, citez: “Poate contine urme de arahide, fistic sau alte varietati similare”, pe fructele si legumele de import ar putea sa scrie: “Poate contine urme de gust si aroma naturale”. Au trecut aproape doua decenii de cand inghitim cam tot ce vine de afara. Poate ne-am copt suficient incat sa avem pretentii de la noi si de la capacitatea noastra de a produce lucruri bune, cu specific local si cu atribute de brand competitive. Ma voi bucura nespus in ziua in care voi putea lucra la constructia unui brand romanesc, nascut in urma folosirii fondurilor europene pentru dezvoltare rurala. M-as simti mandru ca am fost, in sfarsit, destepti.

Cosmin Alexandru managing partner Brandivia

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite