money.ro
Piețe financiaremoney.ro

În ultimele luni, aproape 10 intermediari s-au retras de pe piaţa de capital

Publicat la 22.05.2009, 11:09:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
În ultimele luni, aproape 10 intermediari s-au retras de pe piaţa de capital

În ultimele 6 luni, aproape 10 intermediari au dispărut de pe piaţa de capital din România. Unii s-au retras voluntar, cum ar fi GIF sau Global Valori Mobiliare, iar alţii au intrat în atenţia CNVM, cum ar fi Mobinvest, Orizont Vest sau NHL Securities.

 "Cred că este un proces normal, avem prea mulţi intermediari pe piaţa de capital din România. Pe pieţe mult mai mari cum ar fi Cehia, Ungaria şi Polonia numărul intermediarilor este de 2 ori mai mic", a declarat Răzvan Paşol, director general Intercapital Invest.

Dacă trec de mijlocul acestui an, brokerii nu se vor mai retrage voluntar din piaţă, pentru că ce e mai greu a trecut, crede, însă, Nicolae Gherguş, directorul Confident Invest. Casele de brokeraj foarte mici, care nu au venituri să acopere un minim de cheltuieli fixe de 10 mii de euro pe lună, fac parte din grupuri financiare mai mari, care le vor susţine şi în continuare. Gherguş crede că brokerii au intrat primii în criză, încă de la finele lui 2007, şi vor ieşi primii din ea.

Deşi economia reală va mai avea de suferit în acest an, pentru brokeri sau cei din domeniul financiar apogeul crizei a trecut, crede şeful Confident Invest. În plus, în ultimele luni tot mai multe bănci comerciale au cerut avizul CNVM de a oferi servicii pe piaţa de capital din România.
 


 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite