Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs, la Completul de 9 Judecători.
Fostul ministru al Mediului, Nicolae Nemirschi, a primit, în ianuarie, o înştiinţare privind neînceperea urmăririi penale (NUP) în ce priveşte infracţiunea de fals în declaraţiile de avere, prin care a fost anunţat şi că toate cheltuielile judiciare, de 500 de lei, vor fi achitate de statul român, potrivit documentului obţinut de NewsIn la acea dată. Ulterior, ANI a contestat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie decizia procurorilor.
Nemirschi a fost cercetat, după ce Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a fost semnalată că în declaraţia de avere a ministrului apăreau informaţii neconcordante. Ca urmare, ANI a întocmit proces verbal de sesizare din oficiu, precizând că în declaraţia de avere a fostului ministru depusă pe 5 ianuarie 2009 nu figura o casă de vacanţă, care apare ulterior în declaraţia din 15 iunie 2009.
Ulterior, Inspecţia de Integrare din ANI a concluzionat că în declaraţiile de avere depuse de Nemirschi nu fuseseră înscrise ori fuseseră trecute eronat anumite informaţii legate de locuinţă, dividende, autoturism şi conturi, indicând că există "indicii temeinice pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii" şi a dispus "sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie".
În urma verificărilor Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că "nu se poate afirma, fără echivoc, că Nemirschi Nicolae a făcut, cu intenţie, declaraţii neconforme cu realitatea în scopul producerii de consecinţe juridice, pentru sine sau pentru actul aşa cum prevede textul de lege incriminator".
"Toate aceste aspecte conduc la concluzia că Nemirschi Nicolae nu a urmărit, sub aspectul laturii subiective, să comită infracţiunea de fals în declaraţii prev. de art. 292 din Codul Penal astfel că, în cauză se va dispune neînceperea urmăririi penale", se mai precizează în document.
Înalta Curte a respins plângerea ANI împotriva NUP-ului primit de fostul ministru Nemirschi
Publicat la 13.07.2010, 18:52:30
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
BVB în săptămâna 17-21 august 2026: Electrica în avangarda creșterilor, pe fondul volatilității energetice

Piețe financiare
Ușoare creșteri pe bursă. Indicele BET se apropie de un record absolut
Piețe financiare
Curs BNR valabil 22 august 2026: 1 euro = 5.2581 lei. Leul a slăbit toată săptămâna
Piețe financiare
