Înalta Curte, decizie fără precedent. Luna iulie va fi plină
Publicat la 23.04.2020, 17:45:02
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a anunţat, joi, că activitatea de judecată a instanţei va continua în regim normal în luna iulie, pentru soluţionarea cu prioritate a cauzelor suspendate în timpul stării de urgenţă.
"Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în urma analizării activităţii instanţei pentru perioada 16.03.2020 - 16.04.2020, a hotărât ca şi în luna iulie instanţa să îşi continue activitatea de judecată în regim normal, acordându-se prioritate soluţionării cauzelor suspendate în baza primului decret de instituire a stării de urgenţă", au transmis, joi, reprezentanţii ICCJ.
În 12 martie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis suspendarea activităţii de lucru cu publicul şi a accesului celor care nu fac parte din personalul instanţei, începând cu 16 martie. ICCJ a judecat în această perioadă numai cauzele urgente.
Vacanţa judecatorească durează două luni pentru toate instantele judecatoresti si a fost stabilită în baza Legii nr. 92 din 4 august 1992. Astfel, perioada 1 iulie – 31 august a fiecărui an calendaristic este perioada în care se efectuează concediile de odihnă prevazute legal pentru personalul instanţelor.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
![[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fmoney-ro-cdn.sorin-freciu.workers.dev%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1791483335473-zbeb97ppvr.jpg&w=1920&q=75)
Actualitate
[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică

Actualitate
Același coș de la Lidl, în 6 țări. Un român cumpără 131 de coșuri dintr-un salariu, un neamț 323

Actualitate
Cât pierzi din puterea de cumpărare dacă ții banii cash?

Actualitate
Un anteprenor tech român vrea să ducă AI-ul în primării. Rămâne de văzut cine îi explică primarului cum se pornește calculatorul

Actualitate
