Potrivit informatiilor de la ORI, in perioada 1 ianuarie-19 septembrie 2008, au fost inregistrate 13.699 de solicitari din partea angajatorilor pentru eliberarea de autorizatii noi de munca. Dintre acestea, au fost solutionate pozitiv 10.000, au fost respinse 1.880 de solicitari si sunt in curs de solutionare 1.819 solicitari. Suplimentarea s-a facut pe baza unei analize a Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM), potrivit careia, in Romania, exista un deficit de forta de munca de aproximativ 50.000 de lucratori, in special in constructii, textile si servicii.
Reprezentantii sindicatelor si ai patronatelor au pareri contradictorii cu privire la majorarea numarului de permise pentru straini. Presedintele Patronatului National Roman (PNR), Florin Costache, considera ca permisele sunt putine, chiar si dupa suplimentare, intrucat cererea de lucratori pe piata muncii este mult mai mare.
“Daca patronii solicita la ORI sa aduca muncitori din strainatate, inseamna ca au nevoie de ei”, a explicat Costache pentru Business Standard. Liderul patronal a dat ca exemplu infrastructura din Romania, care este “ca in anii ‘50”, dar nu exista munci- tori care sa lucreze la drumuri.
De cealalta parte, presedintele Blocului National Sindical (BNS), Dumitru Costin, considera ca “Guvernul inoata impotriva curentului”, pentru ca permite aducerea mai multor muncitori straini in Romania, in conditiile in care, pe fondul crizei economice, sunt posibile concedieri in randul muncitorilor romani.



