Genesys ar putea deveni astfel prima companie IT&C din România care se va lista la Bursa, pe piaţa locală nemai existând nicio companie IT&C propriu-zisă, listata. Flamingo, unul dintre cei mai mari retaileri IT&C, a fost listat la Bursă în 2005. "Este prematur să dăm mai multe informaţii despre listare, în acest moment. Ne-am propus să analizam listarea la Bursă în prima jumatate a anului 2008 şi să decidem dacă această variantă este sau nu optimă. În cazul unei decizii de listare, una dintre ţintele investiţiilor va fi creşterea grupului prin achiziţii de companii din România sau Europa Centrală", a declarat pentru Business Standard Sorin Baltag, CEO Genesys.
Genesys vrea la Bursă în 2008
"După ce treci de 50 milioane de dolari (34 milioane de euro), te gândeşti la o listare, iar anul viitor credem că vom depăsi această sumă", a declarat Sorin Baltag. El a adăugat că nu şi-a pus încă problema să vândă compania, deşi a primit unele oferte.
Încă o afacere IT se pregăteşte să vină la Bursă
Publicat la 02.11.2007, 09:03:22
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
