Încă o LEGE de la PSD care-i loveşte pe români
Publicat la 07.03.2018, 03:32:13
Un proiect de lege semnat de 165 de deputaţi şi senatori PSD, ajuns săptămâna trecută la Senat pentru dezbatere, îşi propune să uşureze accesul tinerilor la piaţa funciară şi să reducă achiziţiile de terenuri agricole cu scop speculativ. Iniţiativa este motivată de faptul că legea 17/2014, care permite străinilor să cumpere pământ în România, a condus la o triplare a suprafeţelor de teren arabil înstrăinat, scrie capital.ro.
Dacă în 2014, anul apariţiei legii, s-au vândut circa 59.000 de hectare de pământ, în 2015 suprafaţa a urcat la circa 173.000 de hectare, iar în 2016 s-au mai vândut alte 145.000 de hectare, se arată în expunerea de motive a proiectului legislativ. Chiar dacă premisele sunt considerate corecte, noile reguli propuse sunt catalogate de fermierii români drept „aberante”.
Una dintre modificările vizate de noua lege prevede ca, odată cumpărate, terenurile agricole din extravilan să nu mai poată fi vândute decât după 15 ani şi atunci doar statului român.
„Agenţia Domeniilor Statului, care doreşte să fie un jucător în piaţa funciară, ar trebui înainte să îşi dovedească abilităţile pe terenul pe care îl are deja în portofoliu, cele aproximativ 380.000 hectare. Nu cred în implicarea statului”, consideră Emil Dumitru, preşedintele federaţiei patronale Pro Agro.
mai multe, pe capital.ro
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
