România este din ce în ce mai atractivă pentru vizitatorii străini. O dovadă este faptul că anul trecut, aceştia au cheltuit în ţara noastră peste un miliard de euro. Iar numărul celor care vor să ne viziteze este în creştere.
Anul acesta, în România sunt aşteptaţi cu 9 la sută mai mulţi turişti străini decât anul trecut. Germanii şi italienii ocupă primele locuri în topul vizitatorilor străini.
Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, anul trecut, România a fost vizitată de aproape 200 de mii de germani şi 180 de mii de italieni. Francezii, americanii şi englezii sunt şi ei interesaţi de ţara noastră. Cei mai mulţi turişti vor să viziteze Delta Dunării sau Sibiul.


