money.ro
Actualitatemoney.ro

Incendii si seceta in Indonezia

Publicat la 19.10.2006, 16:54:15

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Incendii si seceta in Indonezia
 

Un strat gros de fum provenit de la incendiile forestiere a acoperit aeroporturile din Indonezia, unde vizibilitatea a scazut sub 100 de metri, iar fumul nu pare sa se retraga.

Incendiile au inceput acum cateva saptamani si se intind pe suprafete uriase, ceea ce face zadarnic efortul autoritatilor de stingere a focului. Organizatiile ecologiste din regiune apreciaza ca se confrunta cu un dezastru, similar celui din anii 1997-1998 cand, din cauza secetei extreme provocata de fenomenul El Nino, regiunea a suferit pierderi economice de miliarde de dolari.

Autoritatile de la Jakarta au solicitat sprijin si fonduri pentru combaterea incendiilor de la tarile vecine Singapore si Malaysia, care sunt si ele afectate de fumul ce provine de pe insulele Sumatra si Borneo.

Insulele sunt cunoscute pentru flora si fauna unica, iar specialistii apreciaza ca 20 de specii de animale rare sunt in pericol, din cauza incendiilor care le afecteaza habitatul si sursele de hrana. Cele mai afectate sunt companiile aeriene care inregistreaza zilnic pierderi de cateva milioane de dolari, din cauza anularii curselor, dar si turistii care au cumparat pachete de vacanta pentru aceasta perioada. Potrivit Autoritatii Aeriene Indonesiene, plafonul minim de vizibilitate ar trebui sa fie de 2 km, iar in prezent nu depaseste 100 m. Incendiile din jungla sunt greu de stins, pentru ca apar de regula in zone inaccesibile si se pot prelungi pe durata a cateva luni.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite