money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Începând de astăzi, România are un ghid verde Michelin în limba franceză

Publicat la 24.09.2008, 17:28:03

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Începând de astăzi, România are un ghid verde Michelin în limba franceză

Ghidurile verzi Michelin conţin informaţii detaliate şi actualizate despre cele mai importante obiective turistice ale unei ţări.Criteriile de clasificare sunt aceleaşi pentru toate cele 25 de state pentru care s-au întocmit astfel de ghiduri. Informaţiile sunt verificate şi actualizate la fiecare doi-trei ani prin vizite în regiuni.

"Michelin a sprijinit acest proiect din punct de vedere logistic.Am facilitat transportul şi am asigurat toate mijloacele necesare pentru ca munca lor să se desfăşoare în bune condiţii," a precizat Jean Marc Gebhart, preşedinte Michelin Romania.

Întocmirea ghidului pentru România a durat 9 luni iar echipa formată din redactori francezi şi români a vizitat multe locaţii şi a făcut o selectie. Pentru a putea călători intr-o manieră originală şi personalizată, Ghidul Verde Michelin România propune 40 de trasee pentru autoturisme în afara celor uzuale.

"Am lucrat împreună cu echipa Michelin România, ca o particularitate au lucrat atât redactori români cât şi francezi şi acest lucru ne-a permis să avem o viziune de ansamblu exactă a ţării dumneavoastră. Cred că pentru România e foarte important ghidul şi sperăm că datorită acestui ghid turismul va lua amploare în România. Avem informaţii că 200.000 de turişti au vizitat România în 2008. Merită dezvoltat sectorul turismului pentru că România este o ţară foarte frumoasă," a explicat Anne Toffe, redactor-şef Ghidul Verde Michelin.

Opt obiective au primit cea mai înaltă distincţie: Manastirile din Bucovina, Maramureşul, Dragomirna, Sibiul, Transfăgărăşanul, Horezu, Prejmer şi Delta Dunării. Redactorii au delimitat zonele în funcţie de 9 criterii, printre care prima impresie, renume sau popularitate şi accesibilitate şi ospitalitate. Capitala nu a întrunit toate criteriile de selecţie şi a primit doar două stele, adica "merită vazut".

În 2007 s-au vandut în lume 1,5 milioane de exemplare ale ghidurilor verzi Michelin pubicate în nouă limbi. Cel mai bine vândute conţin informaţii despre Italia, Spania, Croaţia, Maroc şi Portugalia.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite