Potrivit unui anunţ publicat pe SEAP, oficialii CNAB au iniţiat licitaţia pentru lucrări de demolare a construcţiilor existente, lucrări de construcţii pentru realizarea invesţiei , “Extindere spre nord a Platformei nr. 1 de sţationare a aeronavelor la AIHCB”.
Obiectul contractului prevede achiziţia de lucrări de infrastructură şi structuri rutiere necesare extinderii spre nord a platformei nr. 1 (demolare construcţii existente, demolare acostamente existente ale platformei 1, refacere suprafeţe demolate cu structura rutieră portantă, lucrări de infrastructură, lucrări de realizare a noii structuri rutiere). Totodată, acest contract implică lucrări reţele alimentare cu apă, lucrari de balizaj, iluminatul exterior al platformei şi marcaje.


