Începe perioada ofertelor turistice cu tarife reduse
Publicat la 01.09.2008, 09:27:06
Ambele oferte au fost menţinute preţurile practicate în toamna anului trecut. Cei care aleg "Decada balneară" plătesc pentru 10 zile un tarif cuprins între 650 şi 750 de lei, pentru un loc în cameră dublă la hoteluri de două, respectiv trei stele. În ofertă sunt incluse nouă nopţi de cazare cu pensiune completă, minim şapte zile tratament şi o consultaţie medicală, pe baza recomandării medicale.
În programul "O săptămână de refacere în staţiunile balneare", turiştii pot opta pentru hoteluri de una, două sau trei stele, la preţuri cuprinse între 200 şi 330 de lei pentru o persoană. Conform OPTBR, pachetul de servicii cuprinde şase nopţi de cazare cu mic dejun şi două proceduri/zi, cu o consultaţie medicală iniţială pe baza recomandării medicale.
Pe litoral, programul "O săptămână la mare" continuă şi anul acesta. Un număr de 14 societăţi hoteliere de pe litoral s-au înscris până în prezent la programul derulat de Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc în perioada 1-15 septembrie, acestea punând la dispoziţie peste 1.500 de locuri de cazare.
Tarifele practicate pentru şase nopţi de cazare, şi care includ TVA şi comisionul de 10% cedat agenţiilor de turism, sunt de 129 lei pentru sejurul la un hotel clasificat cu o stea, 159 de lei/sejur la hotel de două stele, respectiv 189 de lei pentru cazarea la un hotel de trei stele. Preţurile nu includ servicii de masă.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
