money.ro
Actualitatemoney.ro

Incertitudinea investitorilor a menţinut leul la 3,2550 lei/euro până la finalul zilei

Publicat la 20.08.2007, 16:03:39

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Incertitudinea investitorilor a menţinut leul la 3,2550 lei/euro până la finalul zilei

Euro era cotat la închiderea pieţei valutare locale de luni la 3,2550-3,2600 lei, nivel apropiat de cel de vineri seară, în condiţiile în care volumul tranzacţiilor de luni a fost mai mic decât săptămâna trecută pentru că investitorii străini sunt încă reticenţi la pieţele emergente, spun dealerii.

"Mă aştept ca deprecierea monedei europene să fie de scurtă durată şi nu cred că va avea o amploare mare. Leul era oricum uşor supraevaluat, aşa că nu cred că reluarea aprecierii leului va fi foarte rapidă", a spus Ciprian Mihai, şef de departament în cadrul trezoreriei Volksbank România.

Băncile cotau un euro la 3,2540 - 3,2580 lei în deschiderea şedinţei valutare de luni, uşor sub nivelul de vineri seară, iar după primele tranzacţii leul a câştigat teren până la 3,2500-3,2530 lei/euro. La acest nivel, unele bănci mari au considerat că e momentul să cumpere valută, motiv pentru care euro s-a apreciat până la 3,2600-3,2620 lei, după care a pierdut teren până la 3,2560-3,2580 lei. La finalul şedinţei locale, euro era cotat la 3,2550-3,2600 lei.

"Cred că speculatorii se vor gândi de acum la mai mulţi factori când vor lua decizii investiţionale, cum ar fi perspectivele economice şi situaţia balanţei de plăţi a ţării în care vor să facă plasamente", a mai spus Mihai.

Cursul afişat luni de Banca Naţională a României (BNR), de 3,2576 lei/euro, descrie o apreciere a monedei naţionale cu 178 lei vechi (0,54%) faţă de euro, de la 3,2754 lei/euro, cât era vineri.

Pe pieţele internaţionale, dolarul a oscilat între 1,3468 şi 1,3510 dolari/euro, iar în jurul orei 17:20, ora României, cotaţia era de 1,3478 dolari/euro. Cursul afişat luni de BNR arată o apreciere a monedei naţionale cu 230 lei vechi (0,94%) faţă de dolar, de la 2,4371 lei/dolar, cât era vineri, la 2,4141 lei/dolar.

Investitorii par nehotărâţi cu privire la reluarea tranzacţiilor speculative pentru că, deşi Federal Reserve a reuşit să detensioneze temporar piaţa financiară globală prin măsura de diminuare a dobânzii de refinanţare a băncilor, fundamentul crizei economice rămâne.

Federal Reserve, banca centrală americană, a scăzut vineri rata dobânzii de discount la care se pot refinanţa băncile, de la 6,25% la 5,75% pe an, moment în care dolarul a început să se deprecieze, iar investitorii şi-au reorientat o parte din plasamente către pieţele emergente.

Banca centrală a afişat în prima parte a zilei de luni un nivel al dobânzii la depozitele atrase (BUBID) pentru o zi (overnight) de 5,65% pe an faţă de 5,72% pe an cât era la finalul săptămânii trecute, iar pentru depozitele overnight plasate (BUBOR), dobânda a urcat la 6,68% pe an, de la 6,66% pe an, cât era vineri. BNR a atras, luni, 3 miliarde lei în depozite la două săptămâni la o dobândă anuală medie de 6,89% şi o dobândă maximă de 7% pe an.

Sursa: Newsin

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite