Incompetenţă dovedită a fostului ministru al transporturilor Ioan Rus
Publicat la 22.07.2015, 03:38:10
Top 3 plăţi pe primul semestru sunt pentru sare şi întreţinere drumuri. CNADNR stă cu banii necheltuiţi în timp ce investiţiile publice sunt în scădere.
Cele mai mari 30 de plăţi realizate de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) în primul semestru totalizează 500 de milioane de lei, adică 60% din totalul de 830 de milioane de lei sume plătite de companie către furnizori în perioada ianuarie-iunie.
ZF publică topul celor mai mari facturi achitate de CNADNR în primele şase luni, în contextul în care compania de drumuri are anual un buget de 6,5 mld. lei, adică circa o cincime din întreaga piaţă locală a construcţiilor, fiind de altfel şi unul dintre cei mai importanţi furnizori de lucrări pentru constructori.
Din iunie anul trecut şi până în iunie 2015 ministru al transporturilor a fost Ioan Rus. Plăţile de pe primul semestru sunt şi o consecinţă a contractelor încheiate în al doilea semestru din 2014.
Cele mai mari sume, 67 de milioane de lei, adică circa 13% din totalul încasat de cele mai bine plătite 30 de companii, au mers către Societatea Naţională a Sării, pentru sarea industrială furnizată CNADNR pe timp de iarnă. A doua cea mai bine plătită companie este firma italiană Astaldi, care a încasat 63 de milioane de lei pentru construcţia unor autostrăzi precum Orăştie-Sibiu sau Nădlac-Arad. Locul al treilea în topul celor mai bine plătite companii în primele şase luni ale acestui an este ocupat de compania Diferit din Cluj-Napoca, deţinută de Nicolae şi Daniela Petri, potrivit informaţiilor ZF.
mai multe, pe zf
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
