Încrederea companiilor din Japonia a atins minimul ultimilor 4 ani
Publicat la 24.03.2008, 11:51:41
Indicele încrederii în mediul de afaceri al celor mai mari producători industriali din Japonia a scăzut la minus 12,9 puncte în primul trimestru din 2008, de la plus 5,2 puncte în perioada octombrie-decembrie, potrivit unui sondaj efectuat de Ministerul de Finanţe şi de Institutul de Cercetare Economică şi Socială. Este cel mai scăzut nivel de la momentul în care datele au început să fie centralizate, în 2004.
Statisticile au arătat că firmele devin mai prudente în legătură cu cheltuielile de capital, în contextul în care perspectivele economice se înrăutăţesc iar cotaţiile acţiunilor şi dolarul au scăzut. Problemele economice vin pe fondul unei scăderi a susţinerii pentru primul ministru japonez Yasuo Fukuda, în mare parte din cauză că neînţelegerile politice au lăsat banca centrală a Japoniei fără guvernator, pentru prima dată în ultimii 80 de ani. E
conomia Japoniei, susţinută de exporturile puternice, a crescut cu 0,9% în ultimele trei luni din 2007, în ciuda estimărilor economiştilor, care prevedeau o creştere mult mai mică. Deşi livrările către Statele Unite s-au redus de la începerea crizei creditelor, exporturile către China şi către alte state emergente au rămas neafectate. Economiştii susţin însă că accentuarea problemelor din pieţele financiare ar putea afecta creşterea economică mondială, pe care Japonia se bazează.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
