Indicele care contorizează încrederea consumatorilor a ajuns la nivelul de 62,3 puncte în aprilie, cel mai scăzut nivel înregistrat din martie 2003, momentul începerii războiului din Irak. În ciuda acestei scăderi, rezultatele au depăşit estimările medii ale economiştilor, care anticipau un nivel de 62 puncte.
Publicarea acestor date de către Conference Board, o organizaţie privată de cercetare, urmează statisticilor referitoare la încrederea consumatorilor, publicate vineri, care a ajuns la cel mai mic nivel al ultimilor 26 de ani din cauza îngrijorărilor legate de locurile lor de muncă, inflaţie şi piaţa imobiliară, care se află într-o situaţie gravă.
Tot marţi, statisticile au arătat că preţurile caselor pentru o singură familie au scăzut în februarie în Statele Unite, în condiţiile în care în 17 dintre cele 20 de regiuni evaluate au fost înregistrate ieftiniri record, potrivit indicelui preţurilor caselor Standard&Poor's/Case Schiller.
Încrederea consumatorilor americani a coborât în aprilie la un minim al ultimilor cinci ani
Publicat la 29.04.2008, 16:21:18
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
