Ancheta realizata in randul a 1.000 de manageri ai companiilor de retail din UE indica cea mai mare scadere in zona euro, valoarea indicelui fiind de 45,9, fata de 49 in octombrie. Valorile, fiind situate sub 50, reprezinta scaderi ale vanzarilor. Analistii considera ca furtuna de pe pietele financiare s-a repercurtat asupra increderii consumatorilor, care prefera sa-si amane parte dintre cheltuielile ce nu sunt urgente. Cresterea preturilor la petrol, la produsele alimentare si criza pietei imobiliare din SUA ameninta dezvoltarea economiei europene si descurajeaza cheltuielile de consum din zona euro. Increderea consumatorilor germani a scazut la cel mai mic nivel din ultimii doi ani, iar FMI a ajustat in scadere prognoza expansiunii economiei din zona euro. “Consumatorii adopta o atitudine de asteptare cand vine vorba despre cumparaturi, pe fondul riscurilor economice. Scumpirea facturilor pentru intretinere si preturile combustibililor induc reajustari ale bugetelor gospodariilor”, se arata in studiul realizat de institutul NTC.
Retailerii din Germania, cea mai puternica economie din UE, au inregistrat cea mai mare scadere a vanzarilor, indicele coborand in noiembrie la 43,6, comparativ cu 48,6 in luna anterioara. In Franta, greva de noua zile a transportatorilor a afectat vanzarile cu amanuntul, indicele pierzand din valoare, pentru a doua luna consecutiv, la 48,8. Si retailul din Italia a avut de suferit, valoarea indicelului ajungand la 45,3, fata de 48, in octombrie. Chiar si reducerea drastica a somajului nu s-a tradus in cresterea vanzarilor, dupa cum era de asteptat. French Connection, un retailer britanic, care detine magazine in 33 de tari, a anuntat ca cifra de afaceri se afla sub prognozele din august si din octombrie si ar putea rata tinta propusa pentru intregul an.
Reducere
Retailerii din Germania, cea mai puternica economie din UE, au inregistrat cea mai mare scadere a vanzarilor, indicele coborand, in noiembrie, la 43,6, comparativ cu 48,6 in luna anterioara



