Astfel, indicatorul realizat de institutul german Centre for European Economic Research (ZEW) a inregistrat o imbunatatire considerabila in luna aprilie. Acest indicator masoara gradul de incredere in marile economii ale lumii si este realizat pe baza chestionarii unui numar de 286 de analisti si investitori institutionali. Astfel, pentru prima data in ultimii doi ani, indicatorul ZEW pentru Germania privind asteptarile economistilor a trecut in teritoriul pozitiv.
Mai exact, acest indicator se situa in luna aprilie la 13 puncte, in urcare cu 16,5 puncte fata de nivelul de luna trecuta. Ceea ce inseamna ca economistii se asteapta la o evolutie pozitiva in urmatoarele sase luni. Nivelul din aprilie este cel mai ridicat din iulie 2007.
Analistii pun aceasta imbunatatire pe seama masurilor de stimulare economica adoptate de autoritati si pe seama inflatiei mici. Specialistii vad o imbunatatire a economiei in urmatoarele sase luni si in zona euro. Si aici indicatorul ZEW este pe plus: 11,8%. Dar cele mai multe opinii optimiste au fost enuntate in privinta Statelor Unite, unde indicatorul a ajuns la 25,7 puncte.
Opinii optimiste sunt si in privinta Marii Britanii, Frantei si Italiei, urmatoarele sase luni arata o revigorare a economiei acestor state, in opinia analistilor intervievati de institutul ZEW. Totusi, daca viitorul suna destul de bine, prezentul nu se bucura de o evaluare asemanatoare.



