INCREDIBIL. Ce s-a ales cu 1,7 miliarde de euro, "prejudiciul" adus de inculpaţii de la Lukoil
Publicat la 24.10.2018, 07:44:06
Dosarul a fost instrumentat de procurorul Mircea Negulescu, când era la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Procurorul i-a achitat marţi pe toţi inculpaţii din dosarul Lukoil.
Astfel, au fost achitaţi Andrey Bogdanov, Alexey Voinstev, Olga Kuzina, Dan Dănulescu, Andrei Raţă şi Dorel Duţu, trimişi în judecată pentru folosirea cu rea credinţă a capitalului societăţii, spălare a banilor sau complicitate la aceste infracţiuni. Au fost achitate, de asemenea, societăţile Petrotel Lukoil Ploieşti – pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor şi SC Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda – pentru complicitate la folosirea cu rea credinţă a capitalului societăţii şi complicitate la spălarea banilor, transmite Agerpres.
Dosarul Lukoil a fost trimis în judecată iniţial de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploieşti la data de 3 august 2015. La acel moment, procurorii anunţau că prejudiciul cauzat prin săvârşirea de către inculpaţi a infracţiunilor este de 1,7 miliarde de euro.
În decembrie 2015, instanţa de fond a constatat neregularitatea rechizitoriului, iar în ianuarie a dispus restituirea dosarului la PCA Ploieşti. În ianuarie 2016, PCA Ploieşti a anunţat, printr-un comunicat de presă, că dosarul Lukoil a fost din nou trimis în judecată după ce procurorii au remediat neregularităţile constatate de magistraţi.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
![[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fmoney-ro-cdn.sorin-freciu.workers.dev%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1791483335473-zbeb97ppvr.jpg&w=1920&q=75)
Actualitate
[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică

Actualitate
Același coș de la Lidl, în 6 țări. Un român cumpără 131 de coșuri dintr-un salariu, un neamț 323

Actualitate
Cât pierzi din puterea de cumpărare dacă ții banii cash?

Actualitate
Un anteprenor tech român vrea să ducă AI-ul în primării. Rămâne de văzut cine îi explică primarului cum se pornește calculatorul

Actualitate
