INCREDIBIL! Prefectul Cojanu merge la cumpărături și habar nu are de situația epidemiologică din Capitală
Publicat la 19.10.2020, 05:04:49
Dialog absurd, duminică seara, la Digi24, cu prefectul Capitalei. După ce, la ora 19:00, a făcut unele declarații neclare în legătură cu rata de infecție din București și cu luarea deciziilor în scenariul roșu, prefectul a intrat din nou în direct, la ora 22:30, ca să facă precizări. Numai că s-a dovedit că şeful Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă nu ştia, nici la 10 ore de la comunicarea publică a datelor oficiale despre situația la zi a epidemiei de coronavirus, care este numărul de noi infectări din oraşul de care răspunde. Gheorghe Cojanu a motivat că era la cumpărături duminică, atunci când a fost întrebat care este rata de infectare, şi a admis că se mai „bâlbâie” în comunicarea publică pentru că este permanent „în tensiune”.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.


