Abhazia si Osetia de Sud au anuntat, la unison, ca vor solicita, in viitorul apropiat, Rusiei, Comunitatii Statelor Independente si Organizatiei Natiunilor Unite sa le recunoasca independenta, afirmand ca proclamarea independentei Kosovo si recunoasterea ei la nivel international creeaza un precedent pentru republicile nerecunoscute din spatiul ex-sovietic.
Abhazia. Liderul abhaz, Serghei Bagaps, a declarat, potrivit BBC, ca se insala cine crede ca Abhazia se va opri din drum, dupa ce Kosovo si-a declarat independenta.
Recunoscuta de Georgia ca republica autonoma, ca si Karabah si Transnistria, Abhazia, o fasie de pamant de aproximativ 8.600 km patrati, pe coasta de est a Marii Negre, la granita cu Georgia si Rusia, nu a mai fost recunoscuta de niciun alt stat. Economia depinde aproape in totalitate de cea a Rusiei, care a facut investitii de mari proportii in turism si in infrastructura. Cei mai multi etnici abhazi detin pasapoarte rusesti. Populatia este de aproximativ 216.000 de oameni, dintre care cei mai multi sunt abhazi, rusi si armeni.
Osetia de Sud. Pretentiile de independenta ale Osetiei de Sud au primit un imbold odata cu proclamarea independentei Kosovo. Osetia de Sud este o regiune de aproximativ 3.900 de km patrati, aflata la granita de nord a Georgiei cu Rusia.
Populatia este de aproximativ 70.000 de oameni. Osetia de sud si-a votat independenta, pentru a doua oara, intr-un referendum din noiembrie 2006.
Numai Rusia a recunoscut insa declaratia de independenta. In ultimii ani, au avut loc repetate intalniri intre reprezentantii Georgiei si separatistii osetieni, dar nu s-a ajuns la nicio intelegere. Ca si Abhazia, Osetia de Sud are relatii economice si politice stranse cu Rusia.
Liderul Osetiei, Eduard Kokoity, a declarat ca ambitia sa ar fi sa vada unite cele doua Osetii, pana la sfarsitul lui 2008.
In toate cele patru regiuni, pozitia Rusiei a fost de sustinere a fortelor separatiste, fie cu soldati, fie diplomatic, lucru care nu s-a intamplat si in cazul Kosovo.
Transnistria. Dupa Abhazia si Osetia de Sud, independenta a fost ceruta si de o a treia republica nerecunoscuta din fostul spatiu sovietic - Transnistria. “Precedentul kosovar trebuie sa fie aplicabil si pentru alte teritorii, care doresc recunoasterea independentei lor”, a declarat Ministerul Afacerilor Externe al autoproclamatei republici de la Tiraspol, citat de agentia rusa de presa Interfax <http://www.newsru.com/world/19feb2008/dnestr.html>. Aceasta a mai notat ca Transnistria ar avea chiar un plan gata elaborat, cu cine si cum trebuie negociata independenta, dupa ultimele evenimente. Transnistria este un teritoriu ingust, de aproximativ 4.200 km patrati, la granita cu Ucraina si cu Republica Moldova. Populatia de 555.000 de oameni se imparte in trei grupuri etnice, fiecare ocupand cate o treime din teritoriu - moldoveni, ucraineni si rusi. Transnistria si-a declarat independenta fata de Republica Moldova in septembrie 1990, fara ca aceasta sa fi fost pana acum recunoscuta. Chisinaul a dobandit autoritate asupra Transnistriei abia dupa incorporarea Basarabiei in URSS.
In prezent, Transnistria este condusa de Igor Smirnov si este considerata un punct-cheie in traficarea ilegala de arme si de oameni catre Europa Occidentala.
Igor Smirnov a afirmat ca Transnistria ar avea mai mult drept la independenta decat Kosovo.
Nagorno-Karabah. Regiunea Nagorno-Karabah este alta zona in care mocneste un conflict “inghetat”. De-a lungul istoriei, azerii si armenii si-au disputat, prin conflicte sangeroase, regiunea manoasa, de aproximativ 4.400 km patrati, situata in vestul Azerbaidjanului.
Populatia este de 138.000 de oameni, in cea mai mare parte armeni. Pana in prezent, in urma armistitiului din mai 1994, pacea a ramas fragila in regiune. Trupele armene continua sa ocupe 15% din teritoriul Azerbaidjanului. Autoproclamata republica Nagorno-Karabah nu a fost recunoscuta de niciun alt stat. Nici chiar de Armenia, desi teritoriul respectiv este de facto parte a unei Armenii largite.
Primul-ministru armean, Serzh Sarksyan, a spus ca, dupa precedentul Kosovo, ar trebui recunoscuta si independenta Nagorno-Karabah.
Catalonia si Tara Bascilor. Cazul Kosovo ar putea servi drept exemplu si pentru Catalonia si Tara Bascilor. Acestea sunt doua dintre cele 17 regiuni cu grade diferite de autonomie, din care este formata Spania. Bascii au refuzat sa se alature Spaniei inca de la aparitia statului, in 1492. Constitutia spaniola confera Tarii Bascilor dreptul de a avea propria politica fiscala si de a detine propria politie. Bascii contribuie la bugetul de la Madrid doar pentru aparare, politica externa si cheltuielile Casei Regale spaniole. Pe de alta parte, Catalonia beneficiaza de aceleasi drepturi ca si Tara Bascilor. Mai mult, in urma cu un an, aceasta a obtinut un al treilea acord privind autonomia, aprobat de catalani prin referendum.
Palestina. Un important consilier al presedintelui palestinian Mahmoud Abbas a declarat, miercuri, potrivit Reuters, ca palestinienii ar trebui sa ia in considerare proclamarea in mod unilateral a unui stat independent, daca negocierile de pace cu Israelul esueaza. Deocamdata, nu se stie daca Mahmoud Abbas este de acord cu opinia lui Abed Rabbo, dar Saeb Erekat, un alt negociator palestinian, si-a exprimat opozitia fata de proclamarea independentei. “Kosovo nu este intr-o situatie mai buna decat noi.
Meritam independenta inainte de Kosovo si cerem sustinerea Statelor Unite si a Uniunii Europene pentru independenta”, a explicat Abed Rabbo. Totodata, Erekat a explicat ca Organizatia pentru Eliberarea Palestinei si-a proclamat independenta in 1988.
“Acum avem nevoie de independenta reala, nu de declararea ei. Avem nevoie de independenta prin incetarea ocupatiei. Nu suntem Kosovo. Ne aflam sub ocupatie israeliana si trebuie sa avem independenta”, explica Erekat. Mahmoud Abbas si premierul israelian Ehud Olmert s-au intalnit, marti, pentru a accelera negocierile de pace relansate in timpul reuniunii de la Annapolis.
Republica Srpska - sarbii din Bosnia. Sprijinul Occidentului fata de independenta Kosovo i-a determinat pe sarbii-bosniaci sa considere ca au si ei dreptul la secesiune. “Secesiunea ar putea interveni foarte curand”, a afirmat, marti, politicianul nationalist sarb Tomislav Nikolici, citat de Reuters. Nikolici a avertizat ca principala consecinta a secesiunii Kosovo va fi observata in Bosnia-Hertegovina. “Republica Srpska a fost, intotdeauna, mai mult un stat decat Kosovo. De ce nu ar avea dreptul la un referendum si la secesiune, cum poate spune Uniunea Europeana ca nu au acest drept? Secesiunea va avea loc foarte curand”, a spus Nikolici. Nikolici a atras atentia ca, in cazul in care Croatia va recunoaste Kosovo, va fi reanalizata situatia etnicilor sarbi care au fugit acolo in 1995. Nikolici a mai aratat ca Serbia nu ar trebui sa sustina niciodata anexarea provinciilor din nordul Kosovo Serbiei, intrucat acest lucru ar legitima pierderea intregii regiuni.
Scotia. Situatia Kosovo l-a facut si pe premierul scotian, Alex Salmond, sa declare ca Scotia si Anglia au numai de castigat daca se despart. Intr-un interviu acordat AFP, premierul scotian, politician separatist, a comentat ca Anglia ar putea “sa piarda un locatar nesuferit si sa castige un vecin agreabil”, daca, asa cum spera, scotienii sustin independenta in timpul referendumului pe care vor sa il organizeze in 2010. “Cred ca o relatie intre egali este, intotdeauna, mai buna decat o relatie in care partile sunt dependente una de cealalta”, a precizat scotianul.
Ciprul de Nord. Pe de alta parte, Grecia si Ciprul se lupta cu Turcia. Tocmai de aceea, asa-numita Republica a Ciprului de Nord, nerecunoscuta de ONU, ar putea fi alta zona care sa tina cont de exemplul Kosovo. Ciprul si-a obtinut independenta de sub autoritatea Marii Britanii in 1960, iar constitutia oferea Turciei si Greciei responsabilitatea de a garanta stabilitatea statului. In acel moment, 80% din populatie apartineau comunitatii grecesti cipriote, iar 20%, celei turcesti. In 1974, armata turca ocupa partea de nord a insulei, ca raspuns la o lovitura de stat esuata a guvernului cipriot, dominat de greci. In acest moment, Turcia ocupa 37% din teritoriul insulei. Treptat, diferentele dintre cele doua regiuni s-au accentuat, ajungandu-se ca PIB-ul pe cap de locuitor sa fie de cinci ori mai mic in partea turca a insulei. Uniunea Europeana, care considera zona de nord a insulei drept teritoriu ocupat, a propus unificarea celor doua republici, inainte de aderarea Ciprului la UE. Interesant este insa ca Rusia i-a sprijinit pe grecii ciprioti, condamnand Occidentul pentru incercarea de a legitima regimul separatist din nordul insulei.
Totodata, problema Kosovo poate declansa nu doar o miscare nationalista in Ungaria, ci si o miscare transnationala a maghiarilor din Europa de Est, dupa cum a aratat grupul Stratfor, intr-o analiza publicata recent. Analiza invoca drept argument reactia pozitiva a maghiarilor din Serbia, Slovacia si din Romania, fata de declaratia de independenta a Kosovo.
Voivodina. Alta regiune care ar putea presa pentru propria independenta, dupa modelul Kosovo, ar putea fi Voivodina, o regiune din Serbia, in care traiesc circa 350.000 de maghiari. Guvernul ungar a sprijinit aceasta regiune si miscarile ei pe scena politica din Serbia. La recentele alegeri prezidentiale din Serbia, presedintele Boris Tadici a promis un nou dialog cu miscarea pentru autonomia maghiarilor, dar a renuntat la oferta sa, dupa realegerea in functie. Si in enclavele maghiare existente in Slovacia, la frontiera cu Ungaria, au existat, deja, demonstratii pentru autonomie, in conditiile in care etnicii maghiari reprezinta circa 10% din populatia acestei tari.
Cronologie ultimul episod al destramarii fostei Iugoslavii
KOSOVO. Decizia provinciei sarbe Kosovo de a-si declara independenta a constituit ultimul capitol din procesul de dezmembrare a fostei Iugoslavii.
SLOVENIA. A fost prima republica ce s-a detasat de federatie, dupa cum a relatat AFP. Pe 23 decembrie 1990, 88% dintre sloveni s-au pronuntat, prin referendum, pentru independenta, care a fost proclamata pe 25 iunie 1991.
CROATIA. Regiunile croate locuite de sarbi si-au proclamat autonomia pe 21 decembrie 1990. Autoritatile au anuntat independenta in aceeasi zi cu Slovenia (25 iunie 1991), iar aceasta devine oficiala pe 7 octombrie.
BOSNIA-HERTEGOVINA. Autoritatile au proclamat independenta pe 5 aprilie 1992.
MACEDONIA. Aprobata in proportie de 95%, printr-un referendum din 8 septembrie 1991, independenta a fost proclamata in 15 septembrie.
MUNTENEGRU. La referendumul din 21 mai 2006, 55,5% din populatie a votat pentru separarea de Serbia. Independenta este proclamata pe 3 iunie 2006.
Romania Tinutul Secuiesc
O problema sensibila o constituie si problema maghiarilor din Romania, care reprezinta, potrivit cifrelor oficiale, circa 7% din populatia tarii. Acestia au sarbatorit, prin manifestatii de strada, declaratia de independenta a Kosovo. Mai mult, in conditiile in care Romania a declarat ferm ca nu va recunoaste independenta Kosovo, liderii UDMR s-au grabit sa salute actiunea etnicilor albanezi, chiar daca fac parte din Guvern. Liderul UDMR, Marko Bela, a lansat chiar un apel public, subliniind ca Romania ar trebui sa recunoasca imediat independenta Kosovo. Atitudinea UDMR a starnit un val de reactii vehemente pe scena politica, mai multi lideri solicitand scoaterea de la guvernare a Uniunii, in contul declaratiilor privind Kosovo. De altfel, reactia UDMR a venit in contextul in care, de ani buni, se discuta despre autonomia Tinutului Secuiesc, care cuprinde judetele Harghita, Covasna si Mures, unde etnicii maghiari sunt majoritari.
‘Principala noastra preocupare o reprezinta felul in care o eventuala declarare unilaterala a independentei in Kosovo este cert ca ar avea-o in alte zone, precum Transnistria, care ne intereseaza direct Adrian Cioroianu ministru de Externe
‘Cazul Kosovo nu constituie un precedent, data fiind unicitatea sa. Situatia acestei provincii poate insa genera o anumita influenta, un anumit trend printre regiunile cu aspiratii separatiste, care ar putea sa resolicite recunoasterea, sub o anumita forma, fie ca este vorba despre autonomie, fie despre independenta. Iulian Chifu Analist de politica externa
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
