money.ro
ActualitateMarian Manolache

Indicele de confort termic a depăşit pragul critic în vestul şi sudul ţării

Publicat la 24.08.2011, 11:17:40

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Indicele de confort termic a depăşit pragul critic în vestul şi sudul ţării

În zonele din vestul şi sudul ţării, indicele de confort termic a atins pragul critic de 80, ba mai mult, a depăşit acest nivel în Sânnicolau Mare, Jimbolia, Banloc, Oradea, Moldova Veche, Halanga, Băileşti, Turnu Măgurele şi Făgăraş.

 

Indicele de confort termic este un index care coroborează temperatura aerului cu umiditatea relativă (mărime fizică egală cu cantitatea de vapori de apă care există într-un amestec gazos de aer şi apă) pentru a determina o temperatură aparentă, cea resimtita de corpul uman.

 

În mod normal, corpul se răceşte prin transpiraţie, proces în timpul căruia apa se evapora, iar ca urmare, căldura reţinută se diminuează. Atunci când umiditatea relativă este mare, rata de evaporare a apei se reduce. Aceasta înseamnă o răcire mai lentă a corpului, care reţine mai multă căldură decât ar face-o în aer uscat.

 

Pragul critic este de 80. Acolo unde valoarea este egală sau mai mare, populaţia trebuie să se protejeze adecvat.

 

Meteorologii au emis o avertizare cod galben de caniculă pentru Bucureşti şi 14 judeţe din sudul şi vestul ţării, unde miercuri şi joi vor fi temperaturi cuprinse între 35 şi 38 de grade

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite