De altfel, convingerea din ce in ce mai larg raspandita ca ceea ce a fost mai rau a trecut a ajutat Wall Street sa creasca, in ciuda datelor proaste legate de rata somajului din SUA, care a urcat a cel mai inalt nivel din 1983.
Indicele Nasdaq, in care firmele din sectorul tehnologic au o pondere importanta, a crescut cel mai mult, in conditiile in care actiunile firmei canadiene Research in Motion, listate in SUA, s-au apreciat cu 21%, dupa ce producatorul de terminale BlackBerry a afisat rezultate foarte bune si a adus optimism in piata.
"Miscarea inspre sectorul tehnologic reflecta redirectionarea fondurilor investitorilor catre grupuri care vor profita, probabil, de redresarea economiei, chiar daca o revenire a profiturilor companiilor din acest sector ar putea avea loc abia peste cateva trimestre", a aratat Michael Sheldon, strateg sef in piete la RDM Financial, din Westport, Connecticut.
Indicele Dow Jones industrial average (DJIA) a inchis sedinta de vineri in crestere cu 39,51 puncte, sau 0,50%, la 8.017,59 puncte, in timp ce Standard & Poor's 500 a urcat cu 8,12 puncte, sau 0,97%, la 842,50 puncte. Indicele compozit Nasdaq a castigat 19,24 puncte, sau 1,20%, pana la 1.621,87 puncte. In aceasta saptamana, Dow Jones a urcat cu 3,1%, in timp ce S&P 500 a avansat cu 3,3%, iar Nasdaq - cu 5%.



