money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Indicii Bursei isi mentineau avansul semnificativ la jumatatea sedintei, in ton cu pietele externe

Publicat la 04.03.2009, 11:44:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Indicii Bursei isi mentineau avansul semnificativ la jumatatea sedintei, in ton cu pietele externe

Produsul intern brut (PIB) al Romaniei a urcat in ultimul trimestru al anului trecut cu 2,9%, temperand cresterea pe intregul an la 7,1%, in conditiile in care comprimarea cererii a redus activitatea in majoritatea sectoarelor economiei, arata datele publicate miercuri de Statistica.

Totusi, rezultatul din ultimul trimestru este peste asteptarile analistilor, care estimau pentru trimestrul patru din 2008 o incetinire severa a economiei, pana la limita recesiunii.
 

La jumatatea sedintei de miercuri, lichiditatea pietei reglementate a BVB crestea usor, la 5,06 milioane lei (1,18 milioane euro), comparativ cu nivelul consemnat la mijlocul sedintei precedente, de 4,95 milioane lei (1,15 milioane euro).
 

Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, crestea cu 2,97%, pana la 1.963,78 puncte, in timp ce indicele compozit, BET-C, urca cu 2,88%, pana la 1.275,90 puncte.
 

Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare (SIF), castiga 3,93%, pana la 8.806,27 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, crestea cu 3,32%, pana la 3.568,64 puncte.
 

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, urca cu 3,55%, pana la 183,83 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, castiga 3,33%, pana la 308,31 puncte.
 

Marile burse europene afisau cresteri puternice in jurul orelor 13, intrerupand astfel seria de sedinte cu evolutii descendente, in contextul aprecierii actiunilor din sectoarele de materii prime si bancar. Astfel, indicele reprezentativ pentru cele mai importante 100 de actiuni listate pe bursa londoneza, FTSE, crestea cu 2,02%, pana la 3.583,01 puncte, iar indicele pietei din Frankfurt, DAX, urca cu 2,83%, pana la 3.795,10 puncte. In schimb, indicele celor mai solide 40 de actiuni de la Bursa din Paris, CAC 40, castiga 1,98%, pana la 2.605,19 puncte.
 

La Bucuresti, actiunile Petrom (SNP) captasera cea mai mare lichiditate la jumatatea sedintei, de 1,84 milioane lei, iar pretul lor crestea cu 6,03%, pana la 0,1230 lei, in timp ce titlurile Bancii Transilvania (TLV) se apreciau cu 2,46%, pana la cotatia de 0,6250 lei, in urma unor schimburi de 575.256 lei.
 

Titlurile BRD SocGen (BRD) se scumpeau cu 2,33%, pana la pretul de 4,40 lei, pe o lichiditate de 342.356 lei, in vreme ce tranzactiile cu actiuni Rompetrol Rafinare (RRC) insumau 288.750 lei, iar titlurile se apreciau cu 3,85%, pana la 0,0270 lei.
 

Pretul titlurilor SIF Oltenia (SIF5) crestea cu 2,82%, la 0,3640 lei, pe fondul unor schimburi de 254.179 lei, iar actiunile SIF Moldova (SIF2) captasera o lichiditate de 222.503 lei si se apreciau cu 4,61%, pana la 0,2950 lei. (NewsIn)
 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite