Indicii burselor europene au scăzut ieri cu peste 3%
Publicat la 18.03.2008, 07:14:25
Sentimentul negativ care domină pieţele a fost accentuat şi de raportul trimestrial al Băncii Angliei, conform căruia “perioada dificilă” de pe pieţele financiare mondiale va continua să persiste şi în perioada următoare, ceea ce va diminua semnificativ ritmul de creştere economică.
În acest context, titlurile UBS, au pierdut 14 procente până la 24,5 franci pe acţiune, marcând astfel cea mai mare scădere într-o singură zi din septembrie 1998 până în prezent. În acelaşi trend, Deutsche Bank, cea mai mare bancă din Germania au scăzut cu 6 la sută, până la 66,77 euro pe acţiune, iar acţiunile BNP Paribas, cea mai mare bancă din Franţa, s-au depreciat cu 4,7 la sută, până la 53,85 euro pe acţiune.
În aceste împrejurări, indicii vest europeni au închis cu pierderi cuprinse între 4 şi 5,75 la sută. Cel mai afectat a fost indicele pan-european Dow Jones Stoxx 600, care s-a depreciat cu 5,75 la sută, urmat fiind de indicii pieţelor din Frankfurt şi Londra cu pierderi de 5,09 respectiv 5,01 la sută. În această conjunctură, cel mai puţin afectat a fost indicele pieţei din Paris, care a închis şedinţa cu un minus de 4,07 la sută.
Tot în zona roşie au închis şi pieţele central şi est europene, care însă, cu excepţia indicelui ATX au avut scăderi mai mici decât cele înregistrate în vestul Europei. Astfel, dacă indicele ATX a pierdut 5,2 la sută, BET , SOFIX şi WIG 20 au pierdut între 3,26 şi 3,69 la sută, iar indicii PX50 şi BUX au marcat pierderi de doar 2,49 respectiv 2,61 la sută.
Majoritatea titlurilor americane s-au depreciat, dupa ce atât Europa, cât şi Asia au închis ziua pe scădere. Au câştigat acţiunile JP Morgan, aproximativ 10 procente, pentru achiziţionarea la numai doi dolari pe titlu a companiei Bear Stearns, dar alte bănci au avut de suferit. Dacă scăderea Bear Stearns e de înţeles - 84 la sută, până la 4,81 dolari pe titlu - alte deprecieri ţin probabil de climatul de suspiciune: Lehman, a patra bancă de investiţii din Statele Unite a pierdut 19 procente, în vreme ce Goldman Sachs, cea mai mare firmă de profil din lume a pierdut 3,7 procente.
Întrebarea principală a fost: cât de supraapreciate sunt aceste bănci? Dow Jones Industrial Average a revenit de la o pierdere de 194 pentru a închide ziua pe plus, în vreme ce ceilalţi doi indici reprezentantivi s-au depreciat. Pierdere de 0,9 la sută pentru Standard & Poor's şi 1,6 la sută pentru Nasdaq Composite.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
