Rulajul acţiunilor listate la BVB era de 15,57 milioane lei (3,65 milioane euro) la finalul şedinţei. Cea mai mare lichiditate a fost atrasă de titlurile BRD SocGen (BRD), de 2,58 milioane lei, cotaţia lor urcând cu 3,13%, la 12,84 lei/acţiune.
Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a crescut cu 2,24%, până la 5.542,79 puncte, iar indicele compozit BET-C a avansat cu 2,24%, la 3.251,26 puncte.
Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), înregistra o creştere de 2,10%, până la 22.542,39 puncte, în vreme ce indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a urcat cu 2,09%, la 11.337,83 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a avansat cu 2,26%, până la 491,47 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, a câştigat 2%, la 804,46 puncte.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.