În sedinţa de luni, schimburile de pe piaţa Rasdaq însumaseră 1,94 milioane lei.
Indicele compozit Rasdaq-C a scăzut marţi cu 1,12% la 3.515,14 puncte, iar valoarea totală a schimburilor la categoria de bază a fost de 4 milioane lei.
Pe primul loc în clasamentul lichidităţii s-au aflat titlurile Capitol Bucureşti (CABU), cu un rulaj de 1,08 milioane lei şi un preţ în scădere cu 13,3%, la 2,60 lei.
Poziţia secundă a fost ocupată de acţiunile Dornafarm Suceava (DOFA), care s-au ieftinit cu 1,47% până la 0,67 lei, pe o lichiditate de 565.009 lei.
Podiumul a fost completat de titlurile Iproeb Bistriţa (IPRU), care au avut un rulaj de 379.659 lei şi un preţ în scădere cu 2,4%, la 6,10 lei.
Indicele RAQ-I, care arată evoluţia acţiunilor listate la prima categorie a pieţei Rasdaq, s-a depreciat cu 1,53% până la 3436,74 puncte, iar valoarea totală schimburilor a fost de 181.985 lei.
La acestă categorie, cel mai mare rulaj - de 98.692 lei - a fost înregistrat de titlurile ArcelorMittal Tubular Products Roman (PTRO), care s-au ieftinit cu 2%, până la 9,80 lei.
Cotaţia acţiunilor Electromagnetica Bucureşti (ELMA) a coborât cu 1,76% până la 0,555 lei, pe o lichiditate de 75.678 lei, iar titlurile Rompetrol Bucureşti (VEGA) s-au ieftinit cu 1,03%, la 0,192 lei, pe un rulaj de 4.579 lei.
Indicele RAQ-II, care arată evoluţia celor 11 companii listate la categoria a II-a a pieţei Rasdaq, a coborât cu 0,73% până la 6.703,7 puncte, iar valoarea schimburilor la acestă categorie a fost de 43.887 lei.
Cotaţia titlurilor Romcarbon Buzău (ROCE) a urcat cu 8,15%, la 0,995 lei, pe un rulaj de 27.827 lei, iar titlurile Romportmet Galaţi (ROMT) au stagnat la 10 lei, pe o lichiditate de 5.765 lei.
Sursa: NewsIn
Indicii pieţei Rasdaq au scăzut în şedinţa de marţi, pe o lichiditate în creştere
Publicat la 22.04.2008, 14:53:01
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
