Compania naţională a huilei rămâne cel mai mare datornic de stat, cu o restanţă cumulată de 3,38 mld. lei, reprezentând peste 61% din totalul datoriilor. Pe locul al doilea în clasamentul datornicilor s-a menţinut Societatea Naţională a Cărbunelui, ale cărei obligaţii restante au crescut cu 3,2%, de la 367 mil. lei la 379 mil. lei. Pe poziţia a treia s-a situat Compania Naţională de Căi Ferate, care a urcat două poziţii, în contextul în care datoriile companiei au crescut cu 39,6%, de la 250 mil. lei la 349 mil. lei.
Electrificare CFR SA s-a menţinut pe a patra poziţie, însă datoriile sale au crescut, în trei luni, cu 46 mil. lei, la 299 mil. lei. CFR Marfă a ajuns de pe locul opt pe cel de-al şaselea, după ce datoriile companiei au crescut cu 38,8%, la 186 mil. lei. Sectorul feroviar numără însă cele mai multe companii cu restanţe la stat, conform statisticilor, în Top 10 datornici, patru poziţii fiind ocupate de societăţi din domeniu. Singura care a ieşit din Top 10 datornici este CFR Călători. Compania UCM Reşiţa este al cincilea mare datornic la stat, cu o sumă restantă de 264 mil. lei la finele lunii iunie, comparativ cu 262 mil. lei, în martie. Lista primilor zece restanţieri la bugetul general consolidat este încheiată de Telecomunicaţii CFR, care a coborât astfel o poziţie, cu datorii de 126 milioane de lei, mai mari cu 11,5% faţă de nivelul din martie. Suma de 5,475 mld. lei reprezintă datoriile cumulate ale societăţilor mari la cele patru componente principale ale bugetului general consolidat.
Piețe financiaremoney.ro
Industria cărbunelui şi CFR-ul, marii datornici la stat
Publicat la 03.08.2009, 21:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



