Industria muzicală este de mai multă vreme supărată pe Twitch, pentru că permite utilizatorilor să urce melodii alături de înregistrările video, melodii pentru care nu există niciun acord cu reprezentanţii autorilor.
După mai multe mesaje separate ale unora din reprezentanţii acesteia, industria muzicală, prin Recording Industry Association of America (RIAA), Recording Academy, National Music Publishers Association, American Association of Independent Music, SAG-AFTRA şi alţii, a trimis o scrisoare oficială către Twitch prin care cere luarea de măsuri.
În scrisoare se arată cum Twitch nu a luat nicio măsură după ce a primit miii de notificări pentru încălcarea drepturilor de autor şi, mai mult, nici măcar nu a răspuns în vreun fel.
Twitch spune că plăteşte licenţe pentru distribuţie publică - licenţele de care au nevoie restaurantele şi cafenelele pentru a reda muzică.


