money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Inflatia determina Europa Centrala si de Est sa modifice dobanzile de politica monetara

Publicat la 24.06.2008, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Inflatia determina Europa Centrala si de Est sa modifice dobanzile de politica monetara

De altfel, in cursul acestor zile, mai multe banci centrale din Europa Centrala si de Est au luat sau vor lua decizii in privinta politicii monetare. Polonia este asteptata miercuri, iar analistii anticipeaza ca institutia de la Varsovia va creste dobanda-cheie. In acest moment, rata dobanzii de politica monetara din Polonia este de 5,75%, fiind modificata de sase ori in ultimele 14 luni.

Zilele trecute, Banca Nationala a Ungariei (MNB) a mentinut dobanda de politica monetara la nivelul actual de 8,5%, impotriva asteptarilor analistilor de pe piata financiara. Economistii estimau ca banca centrala de la Budapesta ar putea majora dobanda de politica monetara la 8,75%. De asemenea, potrivit unui sondaj asemanator, analistii romani estimeaza ca Banca Nationala a Romaniei (BNR) ar putea majora, maine, dobanda de politica monetara. Majorarea prognozata ar putea fi de un sfert de punct procentual, pana la nivelul de 10%. Si analistii bulgari considera ca este necesara modificarea dobanzii de politica monetara, avand in vedere inflatia ridicata (15% in mai). Totusi, banca centrala de la Sofia spera ca inflatia sa se tempereze considerabil in lunile urmatoare.

In toate cazurile in care au loc majorari ale dobanzilor de politica monetara, motivul principal il reprezinta accentuarea inflatiei. Rata medie a inflatiei in randul statelor din Europa Centrala si de Est este de circa 7%, aproape dubla fata de statele din vestul Europei si cu mult peste tinta Bancii Centrale Europene. Dintre noile state membre ale UE, cele mai mari rate de inflatie au fost consemnate in Letonia (17,9% in perioada mai 2007-mai 2008), Bulgaria (15% in intervalul mai 2007-mai 2008) si Lituania (12% in perioada mentionata). In Romania, rata inflatiei a fost de 8,46% (mai 2007-mai 2008), fata de 8,62% (aprilie 2007-aprilie 2008). In Ungaria, preturile de consum au avansat cu 6,9% (mai 2007-mai 2008), in timp ce in Cehia, inflatia a ramas neschimbata, la 6,8%.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite