money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Inflaţia din China a urcat până la cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu

Publicat la 13.08.2007, 10:37:29

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Inflaţia din China a urcat până la cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu
Conform cifrelor publicate luni de Biroul naţional de statistică, nivelul de 5,6% atins de inflaţie în luna iulie depăşeşte cu mult obiectivul anual de 3% stabilit de guvern.

Inflaţia din iulie a depăşit şi nivelul atins în luna iunie, când inflaţia a urcat la 4,4%. Pentru primele şapte luni ale anului, inflaţia a urcat într-un ritm de 3,5%, a precizat institutul chinez.

Creşterea preţurilor în iulie este cauzată în mare parte de evoluţia preţurilor la alimente, ce reprezintă aproximativ o treime din veniturile casnice ale chinezilor, crescând cu 15,6%, preţul cărnii în special cunoscând o creştere de 45,2%.

"Este cel mai ridicat nivel al acestui indice înregistrat în ultimii zece ani", a precizat un economist al băncii Standard Chartered, Stephen Green. Inflaţia din iulie a atins un nivel identic cu cel din luna februarie 1997.


Această urcare a inflaţiei, cu mult peste nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut, motivând mai multe majorări ale dobânzii de referinţă, alimentând aşteptările economiştilor pentru o nouă măsură similară.

"Banca centrală este în mod clar sub presiune pentru a creşte dobânda de referinţă", a declarat un analist al Bank of China International, Cheng Manjiang, citat de AFP.


Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite