Rata anuală a inflaţiei a coborât la nivelul de 4,8 la sută în luna octombrie faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit Bancii Nationale a Romaniei. Inflatia din luna octombrie s-a plasat in intervalul de variaţie din jurul ţintei pentru anul 2006. Datele statistice relevă, totodată, menţinerea unei creşteri economice robuste, a unor dinamici înalte ale consumului, investiţiilor şi ale creditului, precum şi continuarea adâncirii deficitului de cont curent.
Accelerarea dezinflaţiei a fost rezultatul implementării unor politici monetare şi fiscale restrictive, al evoluţiei favorabile a preţurilor produselor alimentare pe fondul unui an agricol bun, în timp ce ritmul de creştere a salariului mediu a fost în această perioadă relativ apropiat de cel al productivităţii muncii, se arata in comunicatul BNR.
Îmbunătăţirea prognozei privind rata inflaţiei din acest an este însă însoţită de perspectiva menţinerii presiunilor inflaţioniste pe termen mediu, având în vedere preconizata creştere a cheltuielilor guvernamentale, posibilele majorări ale salariilor şi continuarea procesului de ajustare a preţurilor administrate şi a accizelor.



