"Inflaţia nu se mai joacă nici cu banii noştri şi nici cu nervii noştri"

În anii cu inflaţie foarte mare, uneori galopantă sau chiar explozivă, economia nu a funcţionat bine. Deşi, deseori, inflaţia mare a dus la iluzia de bine, în a cărei plasă au căzut mai cu seamă întreprinderile de stat monopoliste. Aceste întreprinderi au făcut profit murdar. Din preţuri umflate, desigur. În această capcană au căzut şi nenumărate companii private, care au stins motoarele competiţiei economice şi au aprins un singur bec – preţul! Au umflat şi ele preţurile, făcând inflaţie. Dacă n-am fi scăpat de inflaţie, fără îndoială că ar fi continuat să fie alimentată iluzia că întreprinderile care scoteau profit din preţuri în creştere neîncetată aveau piaţă. Profitul lor murdar dădea iluzia că au piaţă – un pretext să menţină în funcţiune manageri incompetenţi şi incorecţi. Am scăpat însă de inflaţie. De la preţurile care au crescut cu 300 la sută în ’93 la mişcările de preţuri de aproape de zero de acum, am parcurs un drum lung. Reuşitele s-au adunat cu deosebire în planul reformelor macroeconomice. Deşi timp de peste un sfert de veac, din decembrie ’89 şi până acum, s-au aflat pe agenda societăţii româneşti mai multe programe de reformare în ansamblu a economiei. Au reuşit cele care au vizat procese de macrostabilizare: calmarea inflaţiei, reducerea deficitelor comerciale şi bugetare, dobânzi real-pozitive, echilibrarea pieţelor monetară şi valutară. Celelalte – reformele microeconomice – au înaintat încet şi greoi. Fără o bază solidă – stabilitatea economică şi financiară a companiilor din economia reală – macrostabilitatea s-a confruntat şi ea, deseori, cu pierderi de altitudine, fiind necesare eforturi imense pentru reluarea urcuşului.   mai multe, pe zf.ro