Inflația din România rămâne ridicată, în mare parte din cauza creșterii accentuate a prețurilor la energie, care au adăugat cel puțin 2-3 puncte procentuale la nivelul actual, iar evoluția viitoare va depinde de dinamica pieței gazelor, a declarat miercuri pentru Agerpres consultantul economic Adrian Negrescu.
Inflația va fi modelată de efectul de bază și dinamica gazelor
„Suntem, din păcate, campioni europeni la scumpiri, în principal din cauza creșterii necontrolate a prețului la energie de anul trecut. Creșterea cu 60% a prețului energiei a adus în plus la nivelul inflației cel puțin 2-3 puncte procentuale. Astfel, în loc să avem o inflație de 5-6% în 2025, pe final de an, am ajuns la 10%. Vestea bună e că, din a doua parte a acestui an, efectul de bază se va simți în sensul că nu vom mai avea, în calculul inflației, efectul creșterii prețului la energie. Nu va mai exista, din punct de vedere statistic, dar asta nu înseamnă că lucrurile vor arăta cu mult mai bine. Marele semn de întrebare este legat de ce se va întâmpla în piața gazelor. Vedem deja că, în contractele ce urmează a fi liberalizate de la 1 aprilie, există prețuri între 0,32 și 0,41 lei pe kWh față de 0,31 cât este prețul plafonat în momentul de față, iar dacă se va ajunge ca oamenii să plătească 0,42 lei pe kWh, asta înseamnă, din păcate, o scumpire de până la 30% a gazelor. Acest lucru va influența semnificativ inflația, în sensul că vom asista la o nouă aprindere a inflației, cu două puncte procentuale în plus, față de cât ar trebui să fie la mijlocul anului”, a precizat Adrian Negrescu.
În opinia sa, dacă Guvernul va reuși să tempereze „elanul speculativ al jucătorilor din piața gazelor”, inflația ar trebui să coboare înspre 4-5% din luna septembrie a acestui an, urmare a efectului de bază, ceea ce ar crea premisele pentru reducerea dobânzii de politică monetară de la 6,5% spre 5%. În caz contrar, scăderea dobânzii cheie ar putea semnaliza ieftinirea creditelor în a doua parte a anului. Costurile actuale sunt imposibil de acoperit de majoritatea clienților, susține consultantul.
Totodată, acesta estimează că inflația va ajunge la 4-4,5% în octombrie-noiembrie.






