Propunerea de directivă se fundamentează pe rezultatele unor studii ale Comisiei Europene care au arătat că un număr semnificativ de cetăţeni nerezidenţi se sustrag sancţiunilor rutiere aplicate pe teritoriul statelor membre pe care se află sau îl tranzitează, se arată într-un comunicat transmis joi de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.
Abaterile pentru care vor fi aplicate prevederile directivei sunt: depăşirea vitezei, neutilizarea centurii de siguranţă, neoprirea la culoarea roşie a semaforului, conducerea vehiculului în stare de ebrietate sau sub influenţa drogurilor, neutilizarea unei căşti de protecţie, conducerea pe banda destinată urgenţelor, utilizarea telefoanelor mobile sau a altor mijloace de comunicaţii în timpul condusului.
“Aplicarea acestei directive va contribui la reducerea numărului de victime pe drumurile din România, acest nou instrument de prevenţie urmând să determine responsabilizarea şoferilor şi eliminarea discriminării pozitive în favoarea şoferilor nerezidenţi. În prezent, în România nu se pot pune în executare procesele verbale de constatare a contravenţiilor, devenite titlu executoriu, săvârşite de cetăţenii străini care au comis o încălcare a legii O.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice pe teritoriul României, şi vorbim aici de 37.000 de procese verbale de contravenţie întocmite cetăţenilor străini care, în calitate de conducători auto, comit încălcări ale legislaţiei rutiere”, a declarat ministrul transporturilor, Anca Boagiu.
Infracţiunile în trafic se vor sancţiona indiferent de statul din care provine şoferul
Publicat la 02.12.2010, 14:38:38
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Un anteprenor tech român vrea să ducă AI-ul în primării. Rămâne de văzut cine îi explică primarului cum se pornește calculatorul

Actualitate
Geamuri termopan: cât economisești după schimbarea ferestrelor

Actualitate
BNR: Euro a urcat pe un nou palier, iar inflația va crește din nou până la sfârșitul anului

Actualitate
Trei achiziții PNRR din România, cu probleme. Curtea de Conturi Europeană a identificat încălcări ale regulilor

Actualitate
