De asemenea, contractarea de fonduri ar putea fi urgentata, in conditiile in care Uniunea Europeana poate fi convinsa sa simplifice procedurile de finantare pe fond de criza. Solutia ar consta intr-o modificare structurala, astfel incat sumele reprezentand granturi sa poata fi trase si utilizate in mod direct, fara a mai fi necesara punerea in functiune si abia apoi derularea procedurii de plata. “Principalul argument pentru o astfel de modificare majora a procedurilor UE - care trebuie discutata si aprobata la Bruxelles, cu aplicabilitate generala pentru toate tarile UE - o constituie tocmai caracterul exceptional al conditiilor economice actuale si faptul ca astfel ar fi posibila stimularea cresterii economice la nivelul Uniunii Europene, precum si crearea de noi locuri de munca”, explica Dan Bunea, partener la consultantul DTD Team. Solutia parteneriatului public-privat ramane posibila, insa interesul investitorilor este mult mai scazut, in timp ce finantarile private sunt aproape excluse ca varianta, mai cred membrii Guvernului Privat. “In cazul tuturor creditelor private, datele problemei s-au schimbat foarte mult. Toata lumea e reticenta cu toata lumea. Si acest lucru nu se intampla din cauza ca nu ar fi bani, ci pentru ca acesti bani sunt speriati”, explica Felix Patrascanu, fondatorul Fan Courier. Pe de alta parte, exista si opinii conform carora investitiile in infrastructura nu sunt fezabile pe timp de criza. “Realmente, este o batalie pe fonduri intre stimulente fiscale si infrastructura. Si sper sa castige stimulentele fiscale”, spune Radu Tudorache, directorul fondului de investitii Newarch.
Infrastructura are nevoie de finantare BERD si BEI
Publicat la 22.12.2008, 00:00:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Vameșii români încurcă contrabanda China-Ucraina cu o captură „surpriză” de un milion de euro

Actualitate
Cea mai mare tranzacție din istoria Hollywoodului a fost parafată! Paramount Skydance a preluat Warner Bros. Discovery cu 110 miliarde de dolari
![[P] Momentul potrivit pentru accesarea unui credit nebancar cu istoric negativ](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fmoney-ro-cdn.sorin-freciu.workers.dev%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1791362886510-sk21n1bmwc.jpg&w=1920&q=75)
Actualitate
[P] Momentul potrivit pentru accesarea unui credit nebancar cu istoric negativ

Actualitate
Gala by ARIR 2026: 16 companii listate, premiate pentru excelență în Relația cu Investitorii

Actualitate
