Proiectul "Reabilitarea infrastructurii rutiere oraş Gura Humorului" are o valoare totală de 8.417.713 lei, din care 5.465.565 lei fonduri europene nerambursabile. Proiectul va fi implementat în 20 de luni şi vizează modernizarea a 16 străzi (suprafaţa carosabilă 19.659 mp, suprafaţa trotuare 10.735 mp) şi construirea unei piste de biciclete de 1,2 km pe strada Voroneţ.
De asemenea, proiectul "Realizarea unui sistem de monitorizare video pentru creşterea siguranţei şi prevenirea criminalităţii în oraşul Gura Humorului" are o valoare totală de 2.798.909 lei, din care 1.806.394 lei este finanţarea europeană nerambursabilă.
Reprezentanţii ministerului spun că prin implementarea proiectului se creează infrastructura necesară monitorizării video a obiectivelor de interes din oraşul Gura Humorului, monitorizarea video a zonelor limitrofe principalelor artere rutiere din oraş, asigurarea coordonării eficiente a echipelor de intervenţie şi managementul informaţional al activităţilor.
Totodată, pe lângă aceste proiecte, în cadrul PIDU Gura Humorului a mai fost aprobat Proiectul "Accese şi parcări în zona catedralei ortodoxe şi pe str. Marly". Valoarea totală a proiectelor incluse în PIDU care vor fi finanţate prin POR se ridică la suma de 14.321.984 lei.
Infrastructura rutieră din Gura Humorului va fi reabilitată cu 8,4 milioane lei din fonduri europene
Publicat la 16.04.2011, 18:57:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
