money.ro
Piețe financiaremoney.ro

ING anunta un profit in crestere de 2,56 mld. euro

Publicat la 08.08.2007, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
ING anunta un profit in crestere de 2,56 mld. euro

Divizia de asigurari ING a inregistrat o crestere a profitului de 62% in trimestrul doi, ajungand la 1,65 miliarde euro, aproximativ 60% din profitul total al grupului. Profitul net al grupului financiar olandez a crescut cu 8,2% in al doilea trimestru al anului, daca de la calcul sunt exceptate suma de 573 milioane de euro castigata din vanzarea unei participatii detinute la ABN Amro si costul de 188 milioane de euro, platit pentru integrarea operatiunilor Postbank in cadrul grupului.

Intrebat de ce au vandut o parte din actiunile ABN Amro, Michel Tilmant, CEO ING, a declarat reporterilor din Amsterdam ca "au fost luate in calcul anumite incertitudini" care planeaza in jurul bancii olandeze, care face obiectul unor oferte de preluare concurente.

ING care, la randul sau, a purtat discutii privind o posibila fuziune cu ABN Amro, detinea mai mult de cinci procente din banca olandeza, iar potrivit Reuters, conform registrului bursier din Amsterdam, ar pastra in continuare un pachet de 2% din actiuni. Totodata, CEO ING a tinut sa precizeze ca se asteapta sa castige in acest an alte 1,5 miliarde euro din vanzarea restului de actiuni detinute la ABN Amro si a celor 7,15% actiuni de la Royal Numico, recent achizitionata de grupul Danone, informeaza Bloomberg.

Grupul olandez va continua in acelasi timp sa se extinda pe segmentul de retail banking, Tilmant anuntand intrarea bancii ING in Ucraina in 2008 si a serviciilor ING Direct in Japonia. Lansarea operatiunilor bancare din Ucraina va urma modelul din Romania, a precizat Michel Tilmant, adaugand ca acesta reprezinta "un model puternic de constructie a unei afaceri bune la un pret mic".

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite