ING Asigurări de Viaţă a început colaborarea cu Poşta Română pentru acodarea de pensii facultative
Publicat la 25.06.2008, 12:12:04
Aproximativ 3.000 de noi contracte vor fi semnate până la sfârşitul acestei luni.
"Contractele au fost semnate prin intermediul unui broker, ceea ce reprezintă un pas înainte în dezvoltarea şi consolidarea acestui canal de distribuţie - un obiectiv important pe care ni l-am fixat pentru acest an", a declarat directorul general al ING Asigurări de Viaţă, Bram Boon.
"Suntem cu atât mai fericiţi cu cât Poşta Română a oferit angajaţilor săi posibilitatea de a alege din ofertele mai multor administratori de pe piaţă, iar ei au ales ING într-o proporţie extraordinară de 75%", a adăugat Boon.
Directorul ING Asigurări de Viaţă a adăugat că, în cei 11 ani de activitate ai Poştei Române, "ponderea asigurărilor de viaţă a crescut substanţial, un rol important avându-l introducerea sistemelor de pensii private".
Bram Boon a adăugat că ING se orientează mai ales către pensiile facultative, "care au un potenţial ridicat".
Poşta Română plăteşte contribuţii lunare de câte 60 lei pentru pensia facultativă a fiecărui angajat, dar de astfel de pensii nu beneficiază decât persoanele care sunt angajate în cadrul companiei de cel puţin cinci ani.
ING Asigurări de Viaţă se află în diverse stadii de negociere cu patru-cinci companii de dimensiuni mai mari pentru ai căror angajaţi vrea să acordare pensii facultative, a spus, miercuri, directorul general adjunct al companiei, Cornelia Coman.
Sursa: NewsIn
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
