Grupul financiar olandez ING anunţase că va disponibiliza 7.000 de angajaţi din toată lumea, în 2009, ca parte a unui plan de reducere a costurilor cu un miliard de euro. Dintre cei care urmează să fie disponibilizaţi nu sunt însă incluşi şi angajaţii ING Asigurări de Viaţă şi ING Fond de Pensii.
Directorul general al ING Asigurări de Viaţă, Cornelia Coman, a precizat că nu are în vedere o creştere a numărului de angajaţi, dar nici nu intenţionează să facă disponibilizări în acest moment. ING Asigurări de Viaţă şi ING Fond de Pensii au, în prezent, 420 de angajaţi, iar conducerea acestora consideră că personalul este suficient pentru realizarea obiectivelor propuse pentru acest an.
Potrivit reprezentanţilor ING, disponibilizările anunţate deschid seria măsurilor necesare în contextul condiţiilor economice actuale şi schimbărilor continue de pe piaţa de profil.
De asemenea, ING vizează reducerea riscurilor şi a costurilor, în timp ce-şi va spori activitatea pe segmentul serviciilor de bază, de economii şi de investiţii. ING a suferit pierderi nete de un miliard de euro în 2008. Grupul a primit la sfârşitul lui octombrie o injecţie de capital de 10 miliarde euro din partea guvernului olandez, din cauza deprecierii activelor.
ING este prezent pe piaţa din România cu afaceri bancare, de asigurări, pensii private, leasing şi factoring prin ING Bank România, ING Lease, ING Commercial Finance, ING Real Estate Investment Management, ING Asigurări de Viaţă şi ING Fond de Pensii.
ING Asigurări de Viaţă şi ING Fond de Pensii nu fac disponibilizări
Publicat la 27.01.2009, 17:19:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs euro joi: 5.2535 lei. Fondul Proprietatea a pierdut 0.64% pe BVB

Piețe financiare
Zi de corecții la BVB, pe fondul unei lichidități scăzute
Piețe financiare
Curs BNR valabil 21 august 2026: Euro urcă la 5.2535 lei. Cât costă un dolar

Piețe financiare
Aurul revine spre 4.500 de dolari pe uncie. Băncile centrale cumpără din nou masiv

Piețe financiare
