money.ro
Actualitatemoney.ro

ING coboară preţul ţintă pentru mai multe bănci din regiune, printre care BRD, Erste şi Raiffeisen

Publicat la 24.02.2009, 09:30:45

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
ING coboară preţul ţintă pentru mai multe bănci din regiune, printre care BRD, Erste şi Raiffeisen

Analiştii grupului ING au coborât preţurile ţintă pentru mai multe acţiuni ale unor bănci din regiune, printre care şi BRD, Erste, Raiffeisen International şi OTP, şi a revizuit recomandările investiţionale pentru unele dintre acestea.

Pentru acţiunile BRD-Societe Generale, listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), ING a coborât preţul ţintă de la 23 lei la 6 lei.

Titlurile BRD-SocGen, a doua bancă de pa piaţa românească după active şi reţea, au închis şedinţa de luni la 4,05 lei, după două şedinţe consecutive de scădere accentuată, valoarea de piaţă a băncii fiind de 2,8 miliarde lei (658,4 miliarde euro). În tranzacţiile matinale de marţi, titlurile BRD şi-au continuat declinul, fiind cotate cu 3,82 lei în jurul orei 10:55, în scădere cu 5,68%.

ING păstrează, însă, recomandarea de cumpărare pentru acţiunile BRD, în contextul în care noul preţ ţintă rămâne superior preţului actual al titlurilor.

Pentru acţiunile Erste Bank, listate pe trei burse din regiune - Viena, Praga şi Bucureşti -, analiştii ING au coborât recomandarea investiţională la "păstrare", de la "cumpărare", după ce au coborât preţul ţintă la 9,4 euro, de la 44 euro.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite